Echipa națională de fotbal pe plajă a României a învins, joi, reprezentativa Greciei, cu scorul de 7-4, în faza a doua a calificărilor la Cupa Mondială din 2015, informează site-ul oficial al FRF.
Golurile „tricolorilor” au fost marcate de Măciucă (5), Posteucă și Dobre.
În primul meci din faza a doua a calificărilor, România a învins Germania, cu scorul de 2-0 la loviturile de departajare. Pentru o calificare la Mondialul de fotbal pe plajă 2015, din Portugalia, „tricolorii” trebuie să învingă vineri, de la ora 17.30, reprezentativa Rusiei, indiferent de rezultatul din meciul Germania – Rusia, programat în această după-amiază.
În acest moment, clasamentul grupei este următorul: 1. România 4 puncte (2 jocuri), 2. Rusia 3 puncte (1 joc), 3. Germania 0 puncte (1 joc), 4. Grecia 0 puncte (2 jocuri).
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER